Școala Gimnazială Lețcani, cu o existență ce datează din anul 1889, dispune în prezent de trei corpuri de clădire, toate reabilitate în anul 2016.

Infrastructura școlii include: 20 săli de clasă, o sală de gimnastică, o bibliotecă, laborator de fizică, laborator de chimie, laborate de educație tehnologică și laborator de informatică.În cadrul școlii funcționează și un Centru de Documentare și Informare ce dispune de o sală de festivități și o sală de lectură.

Școala Gimnazială Lețcani - etape ale devenirii și trepte ale afirmării

Înființarea, dezvoltarea și afirmarea Școlii Lețcani – care a aniversat în anul 2019 un secol și trei decenii de existență – trebuie privite în contextul unei tradiții educaționale locale de peste 150 de ani. Această lungă istorie a învățământului instituționalizat din comuna Lețcani a fost evocată în mod special în anul 2015, când s-a celebrat și 150 de ani de la înființarea școlii din satul Cucuteni, astăzi structură arondată în cadrul unității noastre.

Potrivit unei schițe monografice a satului Lețcani, realizată în anii '60 de către fostul învățător și director Dumitru Chiriac, completată ulterior de profesoara Teofilia Popescu, dar și pe baza lucrării „Comuna Lețcani – comunitate și ideal”, publicată în 2006 la Editura Golia din Iași de un colectiv de cadre didactice și preoți sub coordonarea profesorului (și primar la acea vreme) Ovidiu Ursache, rezultă că prima școală din satul Lețcani a fost înființată în anul 1889.

Evoluția acestei instituții fundamentale a comunității poate fi sintetizată în mai multe etape ale devenirii și trepte ale afirmării, care conturează rolul esențial pe care școala l-a avut de-a lungul timpului în viața localității:

1. Etapa începuturilor și a punerii bazelor învățământului instituționalizat în satul Lețcani

(1889–1918)

Această perioadă, deși slab documentată și marcată de puține mărturii certe, reprezintă fundamentul învățământului organizat în satul Lețcani. Dificultățile specifice începuturilor – precum identificarea unui spațiu adecvat, dotarea minimă, asigurarea unui cadru didactic și convingerea copiilor cu vârste între 8 și 12 ani să urmeze cursurile obligatorii – au fost treptat depășite.

Școala a funcționat inițial în baza Legii instrucțiunii publice nr. 1150/1864, apoi, începând cu anul 1896, în baza Legii învățământului primar și primar normal promovată de Petru Poni. De asemenea, unitatea de învățământ s-a implicat activ în aplicarea reformelor haretiene, în special a celor din 1901, 1908 și 1909, care vizau dezvoltarea învățământului rural.

Printre primii învățători ai școlii din Lețcani, care și-au adus contribuția la instituționalizarea educației locale, se numără:

• Ioan Popa, menționat într-un tabel din anul 1912 cu învățătorii care activau în județul Iași.

• Filip Georgescu, a cărui activitate didactică s-a încheiat în anul 1918, conform documentelor din arhiva școlii.

Un moment important al acestei etape l-a constituit construirea primului local propriu al școlii, format din două săli de clasă și o cancelarie, dat în folosință în anul 1914, așa cum reiese din unele procese-verbale de inspecție din perioada interbelică. Această clădire, renovată în anul 2006, adăpostește în prezent și Centrul Cultural Lețcani.

2. Etapa relansării și a consolidării instituționale, în condițiile specifice ale perioadei interbelice (1918–1938)

Pe fondul optimismului generat de împlinirea idealului național și de dezvoltarea generală a societății românești în perioada interbelică, învățământul din satul Lețcani cunoaște o etapă importantă de relansare și consolidare instituțională.

Reformele haretiene continuă să fie aplicate, iar adoptarea noii legislații școlare din 1924, propusă de Constantin Angelescu, ministrul instrucțiunii publice și al cultelor, aduce o transformare majoră: generalizarea învățământului de șapte ani, care crește nevoia de spațiu și resurse educaționale.

În acest context se construiește, în anul 1927, al doilea corp de clădire, alcătuit din patru săli de clasă, realizate din bârne și vălătuci. Această construcție a fost demolată și reconstruită în perioada 2010–2011, pe același amplasament, fiind înlocuită de noul Corp C al școlii.

Personalitatea marcantă a acestei perioade este învățătorul și directorul Gavril Mihăilescu, care a avut un rol decisiv în evoluția și consolidarea instituției. Printre cadrele didactice titulare ale școlii în această etapă se numără și:

• Laura Tomaziu, învățătoare cu o carieră respectată, care a fost detașată temporar la Revizoratul Școlar Iași;

• Adela Popovici, soția preotului Sava Popovici, transferată în anul 1930 de la Școala din Cogeasca.

Această etapă reflectă efortul comunității și al dascălilor de a transforma școala într-un pilon durabil al educației și al vieții culturale locale.

3. Perioada de rezistență și de continuare a activității în condițiile războiului, ale autoritarismului, sovietizării și ideologizării forțate (1938–1970)

Această etapă dificilă din istoria școlii noastre începe odată cu venirea la conducere a învățătorului Ioan Argint și se încheie cu mandatul de director al profesorului Mihai Popescu. În acest interval, școala din Lețcani a trebuit să își continue activitatea în contextul dramatic al celui de-Al Doilea Război Mondial și sub presiunea succesivă a trei regimuri autoritare – carlist, antonescian și comunist.

În ciuda restricțiilor politice, a penuriei materiale și a ideologizării forțate, dascălii de la Lețcani, printre care s-au remarcat și învățătoarea Adela Popovici și învățătorul Dumitru Chiriac, au depus eforturi remarcabile pentru ca școala să își păstreze menirea de focar de educație și cultură, nu doar pentru copiii satului, ci și pentru adulții neștiutori de carte.

Școala a trecut printr-o serie de transformări și provocări specifice vremii:

• Continuarea cursurilor în timpul războiului, cu excepția perioadei de refugiu;

• Participarea activă la alfabetizarea adulților și culturalizarea comunității;

• Implicarea cadrelor didactice în procesul forțat de colectivizare;

• Adaptarea continuă la schimbările curriculare:

  • trecerea la învățământul de patru ani,

  • revenirea la cel de șapte ani în 1956,

  • apoi generalizarea școlii de opt ani în 1961;

• Construirea unei noi clădiri cu cinci săli de clasă, care avea să devină până în anul 1992 corpul principal al instituției.

Această perioadă, dominată de rezistență, adaptare și dăruire, definește caracterul profund vocațional al școlii și al cadrelor sale didactice, care au menținut aprinsă flacăra educației într-un timp în care idealurile pedagogice erau adesea supuse unor constrângeri ideologice.

4. Perioada acumulărilor, dar și a contradicțiilor sistemice (1971–1986)

Această etapă se caracterizează printr-un amestec complex de acumulări cantitative și calitative, dar și de contradicții și disfuncționalități, reflectând pe de o parte tendințele de criză ale sistemului educațional comunist, iar pe de altă parte eforturile continue de adaptare, relansare și afirmare.

Un prim aspect definitoriu este instabilitatea conducerii școlii, determinată în parte de contexte externe, dar și de frământări interne: opt directori s-au succedat în decursul a cincisprezece ani. Această fluctuație managerială a afectat în mod vizibil coerența administrativă și eficiența proceselor educaționale.

După Legea învățământului din 1968, începe o distanțare treptată față de pedagogia de inspirație sovietică, în favoarea redescoperirii tradiției școlii românești și a unor influențe din pedagogia occidentală. Un moment important este înființarea claselor a IX-a și a X-a în anul școlar 1973–1974, marcând generalizarea primei trepte de liceu și diversificarea formelor de învățământ oferite la Lețcani.

Corpul profesoral devine mai stabil și calificat, mulți dascăli fiind absolvenți ai facultăților de profil sau ai liceelor pedagogice, iar o parte dintre aceștia ajung să aibă, până în 1989, zeci de ani de activitate neîntreruptă în școală.

Totuși, această perioadă nu a fost lipsită de dificultăți majore:

• baza didactică era insuficientă și uzată moral și fizic;

• instabilitatea conducerii și lipsa de autonomie în luarea deciziilor interne;

• amestecul excesiv al autorităților politice în activitatea școlii;

• supraîncărcarea cadrelor didactice și a elevilor, într-un context birocratic și rigid;

• probleme salariale grave pentru personalul tehnic (maiștri instructori, ingineri);

• subfinanțarea cronică a sistemului și blocarea investițiilor.

Cu toate acestea, rezultatele elevilor au cunoscut o creștere calitativă, iar baza materială s-a îmbunătățit parțial:

• s-a construit atelierul școlar și anexa cu două săli de clasă la actualul corp B;

• s-au făcut unele dotări pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie;

• biblioteca școlii s-a îmbogățit cu noi volume.

Totuși, toate aceste progrese erau departe de nevoile reale ale unui învățământ modern, într-un context în care numărul elevilor era în continuă creștere. Se resimțea acut nevoia unei dezvoltări reale a școlii, în fruntea priorităților aflându-se construirea unui nou local școlar adecvat.

Chiar dacă opiniile despre eficiența managerială din această perioadă sunt împărțite, trebuie remarcat faptul că funcțiile de director și director adjunct au fost ocupate, cu puține excepții, de unii dintre cei mai buni profesori ai școlii:

• Directori: Panait Istrătescu, Elisaveta Moșac, Octavian Țugulea, Elvira Cotelea;

• Directori adjuncți: Elena Frăsinaru, Elisabeta Asăndulesei, Cecilia Grecu.

Aceștia au contribuit la păstrarea echilibrului instituțional și la asigurarea continuității într-o perioadă de profunde transformări și presiuni sistemice.

5. Etapa modernizării și a afirmării instituționale (din 1986 până în prezent)

În ciuda instabilităților profunde ce au marcat societatea românească în ultimele decenii – generate de tranziția de la regimul comunist la democrație, de multiplele reforme, deseori incoerente, de crizele economice, politice și culturale – Școala din Lețcani s-a remarcat printr-un parcurs constant de consolidare, modernizare și afirmare instituțională.

Această perioadă, începută în anul 1986, poate fi considerată o epocă a reconstrucției și a dezvoltării durabile, marcată de acumulări solide și de continuitate în păstrarea valorilor educației. În ciuda contextului general contradictoriu, școala a reușit să diminueze la minimum efectele negative ale schimbărilor sistemice și să devină un reper de stabilitate, un model și un factor activ în evoluția comunității.

Personalitatea definitorie a acestei perioade este, fără îndoială, profesorul și directorul Ovidiu Ursache, figură emblematică a învățământului și a administrației locale, care a condus și inspirat procesele de modernizare și dezvoltare atât în cadrul școlii, cât și în întreaga comună. Pe durata celor trei mandate de primar (1996–2008) și în toate funcțiile sale publice și educaționale (inclusiv ca inspector școlar general și ca președinte al comisiei de educație din cadrul Consiliului Local), acesta a acționat consecvent pentru ridicarea nivelului educației și pentru afirmarea culturală și instituțională a comunității Lețcani.

În plan managerial, profesoara Mihaela Chira a fost cea care a preluat, cu seriozitate și eficiență, conducerea școlii în perioada mandatelor domnului Ursache ca primar, fiind secondată temporar, în anul 2009, de profesoara Ramona Neculai, în contextul numirii profesorului Ursache în funcția de inspector școlar general la ISJ Iași.

Printre realizările semnificative ale acestei etape se numără:

• Construirea noii școli cu etaj din Lețcani;

• Construirea școlii cu opt săli de clasă în Cogeasca;

• Reconstrucția, reabilitarea și modernizarea tuturor corpurilor de clădire ale unităților de învățământ din comună;

• Alimentarea cu apă de la Timișești și racordarea la rețeaua de gaze naturale;

• Introducerea sistemelor de încălzire centrală;

• Dotarea și modernizarea laboratoarelor, atelierelor, bibliotecilor și sălilor de clasă;

• Creșterea patrimoniului instituțional și îmbunătățirea generală a bazei didactico-materiale.

Toate acestea au fost dublate de o creștere notabilă a calității procesului educațional:

• Cadrele didactice s-au remarcat prin înaltă calificare profesională și stabilitate;

• A fost redus semnificativ numărul elevilor neșcolarizați sau aflați în abandon;

• Au crescut rezultatele la evaluările naționale, precum și numărul elevilor admiși la licee de elită din Iași și la facultăți de prestigiu;

• Școala a promovat un set propriu de valori educaționale, ancorat în viziunea dezvoltării durabile și a misiunii formative;

• S-a remarcat o deschidere continuă spre parteneriate educaționale – locale, județene, naționale și europene –, contribuind la creșterea prestigiului instituției în afara granițelor comunității.

Demersurile nu s-au limitat doar la școala din centrul de comună. Încă din perioada 1986–1996, când domnul Ovidiu Ursache a fost director coordonator al școlilor și grădinițelor din comună, s-a acționat cu consecvență pentru dezvoltarea tuturor unităților de învățământ din Lețcani, Cogeasca, Bogonos și Cucuteni, contribuind decisiv la întărirea statutului dascălului ca model și formator al comunității.

Astfel, în pofida vremurilor adesea neprielnice, Școala Lețcani a devenit un simbol local al performanței, al echilibrului și al dezvoltării continue, păstrând vie moștenirea trecutului și proiectând un viitor promițător pentru întreaga comunitate.