Toamna este vremea roadelor aurii și parfumate, anotimpul culorilor care, pentru Școala Gimnazială Lețcani, aduce un prilej de bucurie, frumusețe și mândrie pentru că este un moment aniversar și un moment al bilanțului.
Activitățile care au marcat acest eveniment s-au desfășurat pe parcursul săptămânii 17-21 octombrie 2022, implicând toți elevii și dascălii lor.
Elevii au fost provocați să-și demonstreze măiestria artistică, simțul estetic, abilitățile sportive și competențele științifice în cadrul unor concursuri de lectură și versificație, jocuri matematice, ateliere de științe și artă vizuală sau competiții desfășurate pe terenul de sport al școlii.
O activitate de 133 de ani a fost aniversată joi, 20 octombrie, în Centrul Cultural al școlii, reunind elevi de toate vârstele, profesori, părinți, foști elevi, foști membri ai corpului profesoral. De asemenea, ne-am bucurat de prezența reprezentanților instituțiilor colaboratoare și partenere, Inspectoratul Școlar Jdețean Iași, Radio Trinitas, Primăria și Consiliul local Lețcani.
Activitățile zilei, reunite sub titlul ,,Valori și tendințe în educație”, au debutat cu un program artistic organizat de cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial, în cadrul căruia copiii i-au invitat pe spectatori în lumea teatrului, a muzicii și a poeziei, fermecându-i cu delicatețea, gingășia, talentul și dăruirea lor.
Cu bucurie și mândrie elevii noștri, alături de îndrumătorii lor, au intonat imnul școlii. Tot acum a fost un prilej de a disemna activitățile implementate în cadrul proiectului Erasmus+, T.A.C.T (Tolerează, Acționează, Cooperează, Transmite!) derulat în perioada 1 noiembrie 2020 – 31 octombrie 2022 prin lansarea Ghidului de bune practici/Ghid cu TACT.
Lansarea noului proiect ,, Să ne unim forțele!”, proiect finanțat din fonduri europene aferente Programului Erasmus+, care se va desfășura pe durata a 18 luni în perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2024 și care aduce pentru școală un grant aprobat de 38.255 euro, reprezintă o ocazie pentru a demonstra că Școala Gimnazială Lețcani se integrează în noile tendințe ale educației, internaționalizare și incluziune. Pentru atingerea scopului și obiectivelor proiectului, 12 cadre didactice și didactice auxiliare din școală vor participa la trei cursuri de formare iar pentru mobilitatea de grup a elevilor, 14 copii cu vârsta cuprinsă între 11-14 ani, însoțiți de trei cadre didactice vor organiza și participa la activități comune, împreună cu elevii dintr-o școală din Turcia, activități incluse în domeniul creativitate, artă și cultură.
La mulți ani, școală dragă! Să fii mereu înfloritoare, un leagăn, o familie, o cetate a educației și a valorilor ziditoare de mari caractere!