Școala Gimnazială „Isaia Teodorescu” Cogeasca - structură arondată

Școala din Satul Cogeasca a făcut obiectul mai multor studii și lucrări, care, în ansamblul lor, ne oferă informații și explicații realiste asupra începuturilor și asupra devenirii acestei instituții, asupra oamenilor care au slujit-o, asupra relațiilor cu autoritățile și cu instituțiile, în special cu biserica, sau asupra rolului pe care l-a jucat în viața satului și a oamenilor locului. Cine vrea să cunoască odiseea acestei instituții poate consulta „succintele”, dar deosebit de relevantele „date despre Școala din Cogeasca” pe care le oferă fostul elev al acesteia, preotul Mihai Mocanu, în cunoscuta lucrare Pe urmele arhimandritului Isaia Teodorescu (Popa Duhu), învățătorul lui Ion Creangă, publicată în anul 2005, la Editura Golia din Iași, se va putea folosi de descrierea detaliată a evoluției instituției și informațiile despre învățătorii, profesorii sau directorii care au slujit-o și despre elevii care i-au urmat cursurile, pe care le prezintă învățătorul Emil Borș în secțiunea consacrată învățământului din lucrarea monografică întitulată Comuna Lețcani-comunitate și ideal și în cartea Școala din Cogeasca-fragment din istoria unui sat, publicată în anul 2016, poate citi secțiunea intitulată Școala: istoric, evoluție și importanța ei pentru comunitate, din lucrarea Cogeasca-locuri și oameni, publicată de profesorul Vasile-Felix Oancea în anul 2017, sau studiul intitulat 150 de ani de învățământ instituționalizat în Comuna Lețcani, publicat de către domnul profesor Ovidiu Ursache în anul 2015, în numărul 12 al Revistei Satele ieșene.

Școala din Satul Cogeasca a fost înființată în anul 1886, în contextul preocupărilor din ce în ce mai intense pentru dezvoltarea învățământului rural și al dezbaterilor aprinse care aveau loc pe marginea numeroaselor proiecte de legi pentru organizarea învățământului primar care au fost propuse în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Faptul că pe lângă școala din centrul de comună (Cucuteni) se înființa și în Cogeasca o școală primară, reprezenta un progres care trebuie remarcat, dacă avem în vedere faptul că în județ și în țară mai existau comune care nu reușiseră să înființeze nici măcar școala din centrul de comună prevăzută de Legea instrucțiunii publice adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, încă în vigoare la acea dată.

Primul învățător al Școlii din Cogeasca era Petru Arbore, absolvent al Seminarului din Iași, fiul renumitului preot Alexandru Arbore, una dintre personalitățile marcante ale locului din acea vreme. Petru Arbore va urma calea preoției, ceea ce face ca în 1889 pe postul de învățător de la Cogeasca să-l găsim deja pe Constantin Popa, fiul primarului din acea vreme al Comunei Mogoșești și prieten cu fiul lui Constantin Lepădatu, care stăpânea moșia Satului Hăsnășeni, integrat mai târziu în Satul Cogeasca, cel care va pune fundamentele Școlii Cogeasca. Greutățile de ordin material ale începuturilor acestei prestigioase instituții au fost mai ușor depășite prin relațiile speciale pe care învățătorul satului le-a avut cu familia moșierului Constantin Lepădatu, care a construit, de fapt, primul local al instituției, iar sprijinul reciproc și colaborarea exemplară dintre școală și biserică, dintre învățător și preotul Alexandru Arbore au contribuit decisiv la consolidarea fundamentelor și la creșterea prestigiului și a rolului celor două instituții în fața și în viața oamenilor și a satului. Făgașul pe care a înscris Școala Cogeasca învățătorul Constantin Popa a fost urmat și de succesorul său, Constantin Leon, ginerele preotului Alexandru Arbore.

Spre sfârșitul deceniului al patrulea, creșterea efectivelor de elevi a determinat mărirea numărului de cadre didactice ale școlii. Ceea ce trebuie constatat este faptul că noua generație de slujitori ai acesteia este formată și din foști elevi, care la îndemnurile foștilor învățători au urmat cursurile Școlii Normale și s-au întors în satul natal pentru a răspândi lumina științei de carte și pentru a contribui la ridicarea prin cultură a acestuia. Cei mai reprezentativi dintre aceștia au fost: învățătorul Dumitru Grigoraș, care între 1938 și 1950, cu mici întreruperi pe timpul concentrărilor din timpul războiului, a condus cu multă competență școala în calitate de director, Aneta Moșneguțu, căsătorită Haraga, Ecaterina Condurachi, căsătorită Florescu, care între 1950-1952 va îndeplini și funcția de director, Natalia Leon, căsătorită Onică (învățătoare și la Dumești). Numărul cadrelor didactice va crește în deceniul al șaselea, în special după revenirea la învățământul de șapte ani și trecerea la învățământul general de opt clase, când, pe lângă învățători sunt încadrați primii profesori pentru gimnaziu. Conducerea școlii nu mai are aceeași stabilitate ca în primele decenii, când au fost trei directori timp de 60 de ani. Din 1950 până în 1990, la conducerea acesteia s-au perindat nu mai puțin de 14 directori, respectiv: înv. Ecaterina Florescu(1950-1952), Dumitru Florescu(1952-1958), înv. Crețu Victor(1958-1964), înv. Cebere Dumitru(1964-1968), Sevastru Pavel(1968-1969), Lazarec Traian(1969-1971), Constantin Romulus(1971-1974), Larie Ion (1974-1975), Donciu Leon(1974-1975), Buzunosu Vasile( 1975-1977), Lazarec Traian(1977-1980) Vulpe Cornelia(1980-1986), Neamțu Anica(1986-1989) și Onofrei Ioan(1990).

În ce privește nivelul studiilor, formele de organizare a activității și evoluția efectivelor de elevi, remarcăm că până la trecerea la învățământul de 7 ani (conform Legii adoptate în 1925, la propunerea ministrului Constantin Angelescu, Școala Cogeasca a avut statut de școală primară care inițial a funcționat în baza Legii instrucțiunii publice din 1864, iar ulterior s-a adaptat cerințelor impuse prin Legea Tache Ionescu (1893) și ulterior celor stabilite prin Legea învățământului primar și normal-primar din 1896 a lui Petru Poni, cu completările aduse de către Spiru Haret. În perioada interbelică a început trecerea la învățământul de șapte clase, dar acest proces a fost întrerupt de izbucnirea războiului și, ulterior, prin Decretul 175/1948, care, deși prevedea învățământ elementar de 7 ani, stabilea durata învățământului obligatoriu gratuit la patru clase. Din 1957 va funcționa ca școală elementară de șapte clase, iar din 1963 va avea statut de școală generală de opt ani. Specific pentru această perioadă este faptul că procentul de cuprindere a copiilor de vârsta școlarității este peste 90/%, că se organizează cursuri de alfabetizare, că în 1947 se înființează căminul cultural (avându-l ca director pe directorul școlii, învățătorul Dumitru Grigoraș), iar în 1949 se înființează prima grădiniță din sat. Între 1983 și 1990 la Școala Cogeasca se organizează clase pentru prima treaptă de liceu (a IX-a și a X-a). Efectivele de elevi cunosc o creștere continuă (de la 33 de elevi înscriși în 1887 și 41 de elevi în 1890, la 175 în 1943, 195 în 1948, 288 în 1961 și 418 în 1968, ajungând în deceniul al nouălea la efective de peste 500 de elevi și preșcolari), iar această evoluție determină, pe de o parte, creșterea numărului de cadre didactice, iar pe de alta, face ca școala să se confrunte permanent cu problema precarității bazei didactico-materiale, în special a insuficienței spațiilor de învățământ.

Școala Cogeasca, la fel ca mai toate școlile înființate la sfârșitul secolului al XIX-lea, și-a început activitatea în spații închiriate (după unele informații, de la familia Aurel sau Toader Cojocaru). Primul local propriu a fost construit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cu implicarea directă a învățătorului/directorului Constantin Popa, pe terenul donat de către stăpânul moșiei Hăsnășeni, Constantin Lepădatu, care a suportat și cea mai mare parte a cheltuielilor pentru procurarea materialelor și realizarea lucrărilor de construcție a clădirii model Spiru Haret, care a fost renovată și refuncționalizată în perioada 2013-2015 pe baza unei documentații întocmite încă înainte de 2008. Pentru a se asigura spațiile necesare organizării învățământului supra primar introdus prin Legea Angelescu, în 1925 deja se lucra la cel de-al doilea corp de clădire (localul din mijloc), după terminarea lucrărilor școala dispunând de trei săli de clasă. În 1961 se termină și al treilea corp de clădire, cu încă două săli de clasă, construit după revenirea în 1957 la învățământul de 7 ani și în perspectiva trecerii la cel de 8 clase. Creșterea accelerată a populației școlare va impune construirea în perioada 1971-1973 a localului cu cinci săli de clasă, după care, în 1974 este reconstruită clădirea din mijloc care ajunsese într-un avansat stadiu de degradare. Deși școala dispunea de patru corpuri de clădire, în ultimele decenii dinainte de revoluție existau doar 9 săli de clasă în care își desfășurau activitatea de regulă câte 8 clase de la ciclul primar, 8 clase de gimnaziu și, din 1983, două clase pentru prima treaptă de liceu. În sala mare a primei clădiri (cea construită după 1890) își desfășura activitatea căminul cultural, iar în sălile care cândva reprezentau locuința directorului își desfășurau activitatea cele două grupe de preșcolari. În aceste condiții, activitatea se desfășura în două schimburi, în spații cel mai adesea improprii, cu mari dificultăți generate și de faptul că majoritatea cadrelor didactice erau navetiste, iar transportul public nu a funcționat decât sporadic și după un program care nu se armoniza cu orarul școlii. În timp, clădirile s-au deteriorat, reparații capitale nu s-au mai realizat, dotări nu s-au mai făcut, ceea ce a făcut ca baza didactico-materială a Școlii Cogeasca din ultimii ani ai regimului trecut și din perioada de tranziție să fie nu doar insuficientă, ci și învechită sau într-un stadiu avansat de degradare fizică. Situația precară a bazei materiale a Școlii Cogeasca s-a perpetuat practic până în anul 2006, când, odată cu aniversarea a 120 de ani de activitate, a fost inaugurată clădirea cu opt săli de clasă, cancelarie, cabinete, bibliotecă etc., dotată cu mobilier și mijloace de învățământ moderne, cu încălzire centrală și alimentată cu apă de Timișești. Pe lângă investiția propriu-zisă realizată cu fonduri de la Banca Mondială, s-au realizat, cu fonduri de la bugetul local, sistematizarea orizontală, împrejmuirile și racordul electric. În perioada 2005-2018 Școala Gimnazială Cogeasca a funcționat ca unitate cu personalitate juridică, iar începând cu data de 1 septembrie 2018 aceasta are statut de structură arondată a unității cu personalitate juridică Școala Gimnazială Lețcani.