În perioada 20-21 mai 2019 au avut loc Zilele Școlii Gimnaziale „Isaia Teodorescu” Cogeasca, în cadrul cărora s-au desfășurat acțiuni educative, culturale, științifico-metodice, sportive și recreative, conform programului următor:
Luni 20 mai
1. Acțiuni organizate la nivelul claselor de elevi/grupelor de preșcolari, al ciclurilor de învățământ, al colectivelor de catedră etc.
2. Reuniunea festivă a foștilor și actualilor slujitori și elevi ai școlii, a reprezentanților părinților, ai autorităților/instituțiilor publice și a celorlalți membri ai comunității locale (organizată la sala de festivități, începând cu orele 13.00). Au fost evocate momente, evenimente și personalități de referință, care și-au pus amprenta asupra devenirii școlii, a bisericii și a satului Cogeasca.
Marți, 21 mai
1. Participarea la slujba religioasă - la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, cu prilejul hramului acesteia, și la manifestările organizate pentru marcarea Zilei Satului Cogeasca;
2. Pomenirea foștilor învățători, profesori, directori și elevi ai școlii care au trecut la cele veșnice.